Alexandru Negrea a scris un articol intitulat “Bloggeri în căutare de senzațional“, în care susține că bloggerii au scris despre recensământ fără nicio noimă și au făcut din țânțar armasăr.
În viziunea lui Alexandru, recensământul nu e altceva decât ”o acţiune fără niciun fel de substanţă, dacă nu trăieşti pentru a găsi conspiraţii în orice şi care, în mod normal, ar trece pur şi simplu şi gata”. El constată că bloggeri au scris despre recensământ zeci de articole dușmănoase, poetice, detaliate.
N-am înțeles de ce crede Alexandru că recensământul n-ar fi un subiect bun pentru bloggeri nici măcar în urma schimbului de replici pe care le-am avut pe blogul său.
În principiu, eu am susținut că e bine pentru că bloggerii au scris despre recensământ pentru că era un subiect care ne privea pe toți, deci audiența era uriașă, și pentru că autoritățile române au comunicat foarte prost, spre deloc, amploarea acestui eveniment, important pentru noi toți.
Azi am citit pe paginademedia.ro că recensământul a fost promovat de către autorități printr-un singur spot, care fost difuzat la doar două televiziuni și de doar 46 de ori. Bașca, difuzarea s-a făcut la ore mici de audiență.
Și pentru că Alexandru n-a dat exemple concrete, de bloggeri care au scris “dramatic” despre recensământ, le-am căutat eu, dar nu le-am găsit. El spune, la un moment dat, că a citit ceva dubios la Piticu. Am căutat la Piticu, dar n-am găsit nimic dubios, ci doar un articol de bun simț în care omul spune că a fost recenzat și unul în care anunță care a fost rezultatul oficial al recensământului. Apropos, suntem 19 milioane.
M-am uitat și la alți bloggeri, dintre cei cunoscuți, cu trafic mare. Arhi, spre exemplu, scrie un articol foarte simpatic despre cum s-a chinuit să convingă trimisul statului că este ateu. Ce-i dramatic în asta? Ce-i armăsar din țânțar în asta? Ba, mai mult, omul a publicat pe blogul lui și un comunicat de presă, prin care cetățenii sunt anunțați că pot completa informațiile și pe Internet. O informație decentă, zic eu.
Am căutat, mai departe, dar cei mai populari bloggeri de la noi fie n-au scris nimic despre recensământ, fie au notat lucruri de bun simț.
Și, atunci, mă întreb: unde sunt bloggerii în căutare de senzațional, care au făcut din recensământ bârfa online a anului? Nu sunt.








