Nu mă aşteptam la cine ce chestie de la cele două evenimente de lansare ale iPhone 4 în reţeaua Vodafone şi Cosmote. De fapt, eram ferm convins că nu vor veni decât câţiva speriaţi, curioşi somnambuli sau fanatici ai brandului Apple.
Aşteptările nu mi-au fost înşelate în ceea ce priveşte lansarea pe care a făcut-o Cosmote România. Când am ajuns eu acolo, pe la 22.30 erau vreo 50 de oameni care stăteau şi se uitau unii la alţii. În rest, linişte. La un moment dat a încercat să însufleţească atmosfera, fără succes, Daniel Buzdugan, care tot apare în reclamele Germanos. N-a reuşit. Tipul îmi era antipatic la televizor, mi s-a părut antipatic şi în realitate.
După ce ne-am uitat unii la alţii vreo 30 de minute, pr-işti, jurnalişti şi cei câţiva clienţi, am luat-o din loc. Ăsta a fost evenimentul Cosmote România.
Am înţeles că nu s-a putut aplica reducerea de 15%, pe care a promis-o Cosmote, pentru că nu mergea nu ştiu ce în sistem. O altă informaţie care mi-a zburat pe lângă urechi a fost faptul că se vânduseră 7 iPhone-uri în 30 de minute.
Vodafone România a pregătit lansarea mult mai bine. În primul rând, au făcut un comunicat de presă. În al doilea rând, mai mulţi oficiali Vodafone au fost disponibili pentru întrebări după ce s-a anunţat iPhone 4 şi după ce simpaticul trio prepayistic i-a înmânat smartphone-ul Apple primului client.
În opinia mea, lansarea iPhone 4 de la Vodafone România a strâns aproximativ 250 de clienţi. La vreo oră de la lansarea iPhone-ului 4 în reţeaua Vodafone, am întrebat un reprezentant al operatorului câte smartphone-uri se vânduse până în acel moment. Nu mi s-a răspuns. În schimb, mi-a ajuns pe la urechi un zvon că vânzările au fost peste aşteptări şi că foarte mulţi clienţi l-au cumpărat online.
Din câte ştiu eu pe cosmote.ro nu poţi să cumperi nimic online. Deocamdată.
Mai multe fotografii de la evenimentele de lansare pot fi văzute pe pagina de Facebook a acestui site, AICI şi AICI.










[...] fost și anul trecut, când s-a lansat iPhone 4. Vezi galerie [...]