Emilian Nedelcu

Istoria celui mai frumos tweet din viaţa mea

Highlight: am vândut cu 5.000 de euro tweet-ul 1.000

Totul a început cu o joacă, dar până la urmă s-a dovedit a fi cea mai bună idee pe care am avut-o vreodată. Evident, nu pun la socoteală cei doi copii, care sunt minunea supremă a vieţii mele.

Începutul

Am observat că sunt aproape de o cifră întreagă pe Twitter: mesajul cu numărul 1.000 şi m-am gândit să arunc o pastilă, să testez apa, să fac o glumă bună, cum că aş vinde tweet-ul 1.000.

Între timp 1.000 a devenit o cifră magică pentru mine, dar pe atunci, când m-am gândit prima oară la asta, nu însemna nimic. Nu era o sumă uriaşa de mesaje cum are Arhi, spre exemplu, care mai are un pic şi ajunge la 15.000 de tweet-uri.

Deci, fără să fie o cifră astrononică, tweet-ul 1.000 n-ar fi tentat niciun cumpărător, care ar fi putut fi impresionat, să zicem, de nivelul cantitativ al contului.

Atunci mi-a venit ideea să-l vând în scop caritabil. „Aici e o şansă”, mi-am spus. Aş fi putut demonstra că reţelele sociale, în special Twitter, pot fi şi altceva decât o continuă ciripeală, mult zgomot şi foarte puţine lucruri concrete.

Ştiam că în ultimul timp tot mai multe companii româneşti îşi deschiseseră cont de Twitter şi m-am gândit că cineva va observa, va acţiona.

Prima licitaţie

Am anunţat licitaţia, ca să-i spun aşa, pe mai multe medii online: Twitter, Facebook şi pe acest blog. Ca şi mine, prietenii, cei care au văzut primii despre ce e vorba, au considerat iniţiativa mea ca pe o glumă. Nu-i de mirare că unul dintre ei a licitat o bere :) .

Timpul trecea şi părea că nu se va întâmpla nimic. Şi, în online, ştirile şi informaţiile sunt îngropate rapid, pentru că fluxul continuu de noutăţi este aproape sufocant. Mă cam resemnasem şi obişnuisem cu gândul că nu se va întâmpla nimic.

Dar ce să vezi, o prietenă a licitat 20 de euro. Imediat a urmat un coleg, o prietenă de-a prietenei şi încă o dată prietena şi suma ajunsese la 40 de euro. Nu sunt bani mulţi, dar pentru mulţi români de pe lumea asta 40 de euro ar putea însemna mâncarea pe o săptămână.

Eram fericit. 40 de euro. Wow! Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Ea, IDEEA, nu m-a dezamăgit. A dat roade şi, believe it or not, anunţ acum oficial şi paraoficial, pam, pam, para pam!!!, tweet-ul meu cu numărul 1.000 a fost vândut cu 5.000 de euro, care au fost donaţi către patru tineri cu dizabilităţi, care vor participa la Special Olympics.

5.000 de euro pentru un tweet?!?

Sunt chiar emoţionat, fără niciun bullshit. Nu m-am implicat până acum în proiecte sociale. N-am dat niciodată atenţie strigătelor de ajutor ajunse la mine prin e-mail-uri sau bloguri. Asta nu pentru că n-aş fi o persoană sensibilă, ci pentru că zgomotul e mult prea mare. Devii cumva imun în faţa acestui asalt. Probabil e o reacţie de apărare a psihicului, care se retrage în propria-i carapace, pentru că nu poate aspira, ca un burete, toată suferinţa din lumea asta.

Saltul, de la 40 de euro, la 5.000 de euro nu-l putea face, evident, decât o companie, ale cărei antenuţe au ajuns tooooocmai până la micuţul meu cont de Twitter. Este vorba despre Vodafone România (@vodafonebuzz), care prin Fundaţia Vodafone a receptat ideea mea, a materializat-o şi i-a făcut fericiţi pe nişte tineri care într-adevăr au nevoie de ajutor şi atenţie. Jumatate din bani au fost donati de angajatii Vodafone Romania, Fundatia Vodafone completand suma pana la 5.000 de euro.

Mulţumesc!

Înainte de a da detalii despre tinerii către care va merge donaţia generată de tweet-ul meu, aş vrea să fac o precizare. Singura legătură palpabilă pe care am avut-o cu aceşti bani a fost faptul că am avut o idee. Banii vor fi folosiţi în mod direct, printr-un ONG, fără ca eu să am vreo implicare în acest lucru.

Cine sunt beneficiarii tweet-ului cu numărul 1.000

Nicoleta


Nicoleta este o tânără de 21 de ani, care locuieşte din septembrie 2004 într-o casă care aparţie fundaţiei Motivation. A fost trimisă într-un centru de plasament de la o vârstă fragedă, dar a reuşit să păstreze legătura cu mama şi surorile ei.
Nicoleta face parte din echipa de sportivi Special Olympics şi participă în mod spcial la concursurile de atletism şi schi. Anul acesta Nicoleta va absolvi o şcoală de arte şi meserii, iar în prezent lucrează la atelierul Motivation, unde realizează produse din ipsos, lut şi lumânări de ceară. E un fel de artistă, nu? :)

Lucrurile frumoase despre Nicoleta nu se opresc aici. Ea a câştigat numeroase medalii la competiţii sportive internaţionale Special Olympics:

  • Medalie de argint la competiţia de bocce, Jocurile Naţionale Special Olympics România, iunie 2009
  • Medalie de aur şi de argint la competiţia de schi alpin organizată în cadrul Ediţiei premergătoare a Jocurilor Mondiale de Iarnă Special Olympics, Idaho (SUA), februarie 2008
  • Medalie de aur şi de bronz la competiţia de bocce, Jocurile Europene de Tineret Special Olympics, Roma (Italia), octombrie 2006
  • În februarie 2005 Nicoleta a participat alaturi de alţi tineri cu dizabilităţi intelectuale la Youth Summit, Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, Nagano (Japonia).

Mihaela


Mihaela e tânără, tânără. Are 20 de ani şi locuieşte, ca şi Nicoleta, tot în casa fundaţiei Motivation, tot din 2004. A fost părăsită la naştere de mama, iar anii şi i-a împărţit prin diferite centre de plasament.

Mihaela îşi doreşte foarte mult să-şi cunoască familia naturală pe care, din păcate, nu a putut s-o găsească până acum.

Tânăra participă la jocurile Special Olympics din 2004, la competiţii de atletism, bocce şi schi. Îi place foarte mult să călătorească, este receptivă la evenimentele sociale dezbătute în presă şi la televizor şi urmăreşte constant ştirile de actualitate.

Mihaela, dacă citeşti acest articol, te pup!

Palmaresul Mihaelei în cadrul competiţiilor sportive internaţionale Special Olympics:

  • Tabăra de schi Special Olympics, Parang 2010, locul 1 la proba de schi alpin
  • Tabăra de schi Special Olympics, Parang 2009, locul 2 la proba de schi alpin
  • Jocurile Naţionale Special Olympics România, Iunie 2009, locul 2 la bocce
  • Tabăra europeană de schi alpin, Murau (Austria) 2008, locul 1
  • Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, Idaho (SUA), februarie 2009, locul 2 (medalie de argint), locul 5 şi locul 6 la probe de schi

Edi


Eduard are 18 ani şi locuieşte, ca şi colegele sale, la Motivation. Părinţii lui îl vizitează periodic, dar nu-şi permit să locuiască cu el, din cauza situaţiei materiale dificile.

Eduard frecventează cursurile unei şcoli de arte şi meserii din Bucureşti şi îi place mult să lucreze cu roata olarului. Este pasionat de mecanică şi doreşte să lucreze într-o spălătorie auto. La jocurile Special Olympics participă la competiţiile de schi alpin unde, după cum se vede, are şi rezultate:

  • Locul 1 la proba de schi alpin, Tabăra de schi Special Olympics România, Parang 2010 şi 2009
  • Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, Idaho (SUA), februarie 2009, 2 medalii de bronz la probele de schi

Florin

Florin are 18 ani şi debordează de energie şi sociabiliate. E bun la atletism şi schi, iar împreună cu Mihaela, Florin a participat la competiţiile de schi din cadrul Jocurilor Mondiale de Iarnă Special Olympics 2009, organizate la Idaho, SUA.
Ia uite ce poate:

  • Locul 2 la probele de schi, Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, Idaho (SUA), februarie 2009
  • Locul 3 la proba de schi alpin, Tabăra de schi Special Olympics România, Parâng 2008
  • Locul 2 la Tabara Europeană de schi alpin Special Olympics, Murau (Austria), 2008
  • 2 medalii de bronz la probele de bocce în cadrul Jocurilor Europene de Tineret Special Olympics, Roma (Italia), octombrie 2006

Deci ei sunt cei patru muşchetari. N-am avut ocazia să-i cunosc, dar mi-ar plăcea. Dacă am s-o fac, o să vă servesc şi un reportaj.

Toate pânzele sus!

Background

Fundaţia Motivation România este o organizaţie nonguvernamentală, non-profit românească, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi . Serviciile pe care le oferă acoperă o gamă largă de nevoi ale copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, de la echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilităţi motorii, la recuperare medicală şi instruire pentru viaţa independentă, alături de un instructor în fotoliu rulant

Fundaţia Vodafone România colaborează cu Fundaţia Motivation România din 2007, pe diferite programe pentru persoanele cu dizabilităţi.

De la înfiinţarea sa, în urmă cu 11 ani, Fundaţia Vodafone România a investit 7,5 milioane de Euro, în sute de programe în beneficiul copiilor, bătrânilor, persoanelor defavorizate, cu dizabilităţi şi al victimelor calamităţilor naturale. Detalii despre programele susţinute de Fundaţia Vodafone România, aici.

Te-ar putea interesa si

  • N-am gasit articole similare

One Response

  1. Wavatar Românii sunt oameni buni | | micromoft.romicromoft.ro Wavatar

    [...] Românii sunt oameni buni și cine nu o crede poate citi (încă o dată) istoria celui mai frumos tweet din viața mea. [...]

Leave a Reply

This site employs the Wavatars plugin by Shamus Young.

Page optimized by WP Minify WordPress Plugin