Ideea să-mi vând tweet-ul cu numărul 1.000 a luat naştere mai mult dintr-o joacă. Am vrut să văd dacă social media poate genera şi ceva concret, palpabil, nu doar vorbe şi intenţii. Am spus social media pentru că traseul a fost în felul următor: ce postez pe blog apare şi pe Twitter, iar ce apare pe Twitter se duce şi pe Facebook.
Îţi vine să crezi sau nu, tweet-ul meu cu numărul 1.000 a fost licitat, iar suma la care s-a ajuns până acum este de 40 de euro. Sunt de-a dreptul încântat. Gândul că banii ăştia se vor duce în scop umanitar mă face să mă simt extraordinar. N-am mai reuşit niciodată până acum să scot ceva din nimic şi din chestia asta să şi ajut pe cineva.
Mulţumesc celor care au licitat! Licitaţia este în continuare deschisă, până în momentul în care ajung la tweet-ul cu numărul 999, când voi anunţa câştigătorul.
Încă o dată, cine este interesat să liciteze o poate face pe Facebook, comentatând la postul în care am deschis licitaţia, printr-un comentariu pe blog sau trimiţând un mesaj direct la emilian.nedelcu@gmail.com sau emilian@micromoft.ro.








