Emilian Nedelcu

Madonna, prea impersonală pentru români

Azi am urmărit reacţiile de după concertul Madonnei şi am observat o notă generală de dezamăgire, ba chiar de supărare.

Nemulţumiţii s-au împărţit în două tabere: cei care au suferit din cauza condiţiilor de organizare, dar şi a faptului că trăiesc în România. De celalată parte au fost cei cărora nu le-a plăcut Madonna, că-i prea trecută, că n-a făcut cine ştie ce show, că n-a făcut biss sau mai ştiu eu ce.

Eu cred că toţi se aştepau la o personalizare a show-ului Madonnei, care să se adapteze la România, să spună câteva cuvinte în limba română, să comunice mai mult cu spectatorii, nu să demonstreze că rezistă la efort fizic susţinut.

Toate televiziunile şi ziarele s-au dat peste cap să obţină imagini cu Madonna la sosirea ei în România, ore întregi de emisie live s-au consumat pe un subiect care, să fim serioşi, n-avea nimic extraordinar, şi tot acest efort a fost făcut în numele entuziasmului românilor că vor avea în faţa lor o regină pop star. Iar Regina n-a răspuns la fel. S-a comportat ca un om care-şi face cu conştiinciozitate jobul şi atât.

A existat şi o categorie neutră de reacţii, din partea celor care sunt conştienţi, ca şi noi, dar şi-au exprimat acest gând răspicat, că Madonna este cu o sută de clase peste toate „vedetele” noastre locale.

Te-ar putea interesa si

  • N-am gasit articole similare

Leave a Reply

This site employs the Wavatars plugin by Shamus Young.

Page optimized by WP Minify WordPress Plugin